Lucretia Nicolaescu

Mă numesc Lucreția Nicolaescu, am crescut în Brănești, județul Dâmbovița, o comună lipită de Pucioasa unde am absolvit liceul cu profil filologic Nicolae Titulescu, înființat la 1921 ca prima școală mixtă de tip secundar din țară. Aici mi-am descoperit pasiunea pentru literatură și limbi străine.

Am intrat și am absolvit Facultatea de Drept la București și primul meu loc de muncă a fost la Uniunea Scriitorilor din România unde m-am reîntâlnit cu literatura și, pe lângă activitatea juridică, m-am implicat în organizarea de festivaluri internaționale de literatură. În paralel cu activitatea de la Uniunea Scriitorilor, am cochetat cu mediul didactic universitar după ce am absolvit modulul de psihopedagogie, din dorința de a fi aproape de copii.
După 13 ani de corporație, din care 7 în pozitii de coordonare și management, alături de Alexandru, aveam să încep un nou drum în 2020 când am organizat prima tabără pentru copii – Eqteatru. În acest fel, am găsit modalitatea de a-mi exprima dragostea pentru copii. După această prima tabără, au urmat alte 7 tabere, cursuri de teatru pentru copii și spectacole de teatru cu copii.

Primele experiențe cu copiii au fost cu colegii fiicei mele, Erika. Primele “minitabere” au fost organizate la cabana de la țară cu colegii de grădiniță ai fiicei mele. Apoi, în școala primară cu plăcere îi însoțeam colegii ei de clasă în excursii, împreună cu doamna învățătoare. În acest fel am constientizat că am răbdarea necesară și plăcerea de a fi înconjurată de copii 🙂
Dintr-o dorință continuă de dezvoltare, de curând am devenit formator, specialist în arte combinate și membru al Asociației pentru Comunicare Non-Violentă.
Cu multă dragoste, bucurie și energie organizez tabere, cursuri, sunt în contact cu părinții și copiii, cu echipa și colaboratorii, filmez și fotografiez, scriu articole, toate pentru a asigura bucuria și zâmbetul copiilor.

 

Speaker Details
    Photos
    Speaker Details
      Events of the Speaker
      You might also love these events.
      SPECTACOL DE TEATRU
      ianuarie 29, 2023
      10:00 am
      Teatru pentru copii Dragi părinți, copii sau iubitori de teatru, Acum că Festivalul de Teatru Happy Free Kids a trecut, vă invităm la un nou spectacol de teatru. Artiștii și-au șlefuit personajele, interpretarea iar relația lor cu tine, publicul lor,...