Octavia Gheboianu

Octavia Gheboianu

Mă numesc Octavia Gheboianu,

am 21 de ani și sunt studentă în anul 3 la actorie. În domeniul artelor teatrale, pe lângă cursurile din cadrul facultății, am participat la numeroase ateliere de creație, teatru și dezvoltare personală. Am finalizat cursurile teatrale susținute de Cristian Olaru, actor profesionist al teatrului Tony Bulandra din  Târgoviște, iar în prezent studiez artele scenice și metode de dezvoltare personală în cadrul școlii Bucharest Playhouse condusă de actorul Costin Cambir.

În cadrul facultății am jucat în piese precum ,, O scrisoare pierdută’’, ,,Menajeria de sticlă’’, ,,Romeo si julieta’’,   ,,D’ale carnavalului’’, iar in prezent joc in spectacolul meu de licenta ,, Sarabanda’’ – o adaptare după comedia polițistă ,, Opte femei’’de Robert Thomas.

Am predat cursuri de terapie prin artă și teatru prin joc în cadrul proiectului ,, Școala altfel’’ susținut de Biblioteca Juețeană ,, Ion Heliade Rădulescu’’din Târgoviște, ajutând copii din medii defavorizate și am participat la piese de teatru și festivaluri medievale din țară, acolo unde au fost puse în scenă spectacole cu tematică istorică și ecvestră. Am avut ocazia să joc în scurtmetraje precum ,,Maria Tănase’’ și ,, Vlad Voievod Draculea’’

Am colaborat cu un afterscool din Târgoviște, ocazie cu care am realizat videoclipuri educative și distractive pentru copii abordând teme variate precum folclorul, sărbători și tradiții, bunele maniere, echitație, mituri și legende, poezii, dar și multiple lecturi audio în română și engleză.

Colaborarea cu Happy Free Kids mi-a oferit oportunitatea de a lucra cu micuți cu vârste cuprinse între 4 si 10 ani.  Copiii au învățat ce înseamnă să fii actor, să vorbești corect, să ai o postură bună, să lucrezi dezinvolt și atent în echipă pentru a crea de la zero un spectacol de Crăciun comic, spontan și interactiv.

Photos
Octavia Gheboianu
Octavia Gheboianu
Events of the Speaker
You might also love these events.
tabara echitatie voinesti
august 7, 2022
12:00 pm
Invităm copiii într-o tabără care îmbină într-o atmosferă de poveste echitația cu teatrul, într-o zonă frumoasă situată în județul Dâmbovița. Fie că au mai luat lecții de echitație sau de teatru sau nu au făcut-o, copiii se vor integra, programul fiind adaptat pentru toate categoriile.