
Pavel Bârsan
Pavel Barsan a absolvit UNATC în anul 2005, la clasa profesorului Gelu Colceag, iar în următorii 5 ani a fost angajatul Teatrului de Stat din Constanța.
În anul 2008 i se acordă premiul pentru cel mai bun actor la “Gala Tânărului Actor HOP”, de la Mangalia. Tot în același an ia ființă trupa de teatru de improvizație Improvisneyland, al cărui membru este de la bun început și până în ziua de astăzi.
În prezent joacă în nu mai puțin de zece spectacole pe diverse scene bucureștene și “vociferează” prin diverse desene animate, dar probabil că cel mai cunoscut este publicului larg pentru rolurile sale din ultimul sezon al show-ului TV “Mondenii” și din serialele “Atletico Textila” (unde îmbina armonios poarta de fotbal cu altarul bisericii) și “Mangalița” (în care, când nu murea de spaimă, izbutea, cu mai mult sau mai puțin succes, să îndeplinească atribuțiunile juristului unei primării de provincie).
Pavel Barsan – trainer
De asemenea, predă cursuri de teatru de improvizație și încearcă să pună zâmbetul pe fața oricărui om pe care îl întâlnește.