VOCEA TA AUTENTICĂ 8 workshop-uri de Public Speaking pe scena de teatru

VOCEA TA AUTENTICĂ 8 workshop-uri de Public Speaking pe scena de teatru

lei2,500.00

O serie de 8 întâlniri în care vom parcurge toate capitolele de antrenament de care ai nevoie pentru a comunica în public la un nivel profesionist.

Categorie:

VOCEA TA AUTENTICĂ

8 workshop-uri de Public Speaking pe scena de teatru

DE CE?

Dacă simți că ai lucruri valoroase de spus și nu poți să o faci așa cum ai vrea, dacă vrei să te antrenezi pentru public speaking, te invit la atelierul de Expresivitate a Vorbirii ce va începe în aprilie și se va desfășura pe o scenă de teatru.
În decurs de 8 întâlniri săptămânale vom parcurge toate capitolele de antrenament de care ai nevoie pentru a comunica în public la un nivel profesionist.
Profesionalismul în comunicare este definit de controlul pe care îl vei avea în puterea ta de persuasiune prin credibilitatea, claritatea, coerența, concizia și carisma pe care o va avea discursul tău.
Calitatea comunicării tale va creste și prin adaptarea discursului în funcție de audiență.

OBIECTIVE

Îmi doresc ca la finalul acestei perioade să știi să te evaluezi și să ai un kit de tehnici și exerciții pentru a-ți continua singur antrenamentul până la nivelul la care vrei să ajungi.
În timpul unei întâlniri vom analiza împreună evoluția fiecăruia, veți primi tehnici și exerciții noi.
În final vom lucra individual discursuri în care vom aplica tehnicile învățate.
Vei învăța să apreciezi valoarea exercițiilor, să dai feedback colegilor, să primești și să înțelegi feedback-ul primit, pentru a te putea înțelege, analiza și motiva în propriul parcurs.

DESPRE CURS

Cursul presupune o cantitate de studiu pentru acasă dar și o atenție suplimentară la modul în care comunici și comunică cei din jur.
Va fi un proces intens, profund transformator ce te va scoate din zona de confort.
Din acest motiv voi fi atent ca acest proces să nu devină unul traumatizant și voi respecta limitele și maleabilitatea fiecăruia.
Dacă dorești o comunicare mai bună, adică mai eficientă, e bine să înțelegi că este nevoie de un proces de înlocuire a unor reflexe de comportament și chiar de gândire.
Dacă exersezi zilnic, timpul necesar pentru a implementa noi reflexe este de 45 – 60 de zile.
Cu siguranță, te întrebi cât timp trebuie să aloci pe zi și ce anume vei face.
Înainte de a îți face o părere, te rog să pui în balanță vârsta pe care o ai, adică timpul în care ai cimentat aceste reflexe de comportament, minim 20 de ani, și timpul alocat acum pentru a le schimba, între 2 și 6 luni de studiu.
În acest fel cerințele cursului vor deveni rezonabile.
Timpul exercițiilor este de minim 15 – 20 de minute, preferabil în reprize scurte. Poți exersa, dacă ai atâta timp și motivație și câteva ore pe zi. Totul ține doar de tine. Timpul alocat în plus, va scurta perioada de implementare și va da mai multă forță noilor reflexe.
Modul în care comunici este determinat de o matrice interioară, de un motiv ce se află în credințele și valorile proprii, adică în mentalitatea ta.
De exemplu, dacă vocea este slabă, e foarte probabil ca tu să fi fost crescut într-un mediu în care ți s-a spus să vorbești încet, să nu mai țipi că deranjezi, ți s-a sugerat sau spus că ai o voce neplăcută sau variante de genul.
Te-ai conformat și vocea ta s-a ascuns iar acum are nevoie să fie înțeleasă și ajutată să se manifeste iar cu energie și expresie.
Cu siguranță, vocea își va reveni, dar vei avea nevoie să înțelegi și motivul care a dus la situația actuală.
La fel se întâmplă și cu respirația, gesturile, postura, dicția, semantica și chiar cu modul în care înțelegem să expunem o poveste.
Toate aceste mijloace de comunicare ne-au fost modelate de către cei din jur cu bune intenții, dar uneori cu astfel de rezultate.
Ai înțeles deja că vom lucra respirația, vocea, dicția, semantica, gestica, postura, mișcarea și modul în care ne raportăm la partenerii de comunicare prin poveste.
Atenția mea este îndreptată spre înțelegere, aplicabilitate, rezultate rapide și simplificare.
Totul este simplu și la nivelul de înțelegere al unui copil.

BENEFICII

La final, vei avea materiale de curs și înregistrări video cu propriile exerciții. Mai mult, absolvența va consta într-o înregistrare video pe care o vei putea folosi cum consideri mai bine în promovare. O vei concepe, o vei scrie și tot tu o vei înregistra la final.
Îți promit că dacă respecți cerințele de pe traseu, rezultatul va fi unul cu care te vei mândri.

COSTURI

Dacă toate aceste lucruri consideri că îți vor aduce o plus valoare consistentă, te aștept să parcurgem acest drum împreună.

Pe curând!