Regulamentul activităților de teatru
Regulamentul activităților de teatru
1. Scopul principal al cursurilor
Scopul principal al cursurilor noastre este să redea copiilor încrederea în sine, să îi învețe să comunice clar și expresiv în fața celorlalți, să își exprime emoțiile și să își formuleze ideile cu încredere. În mod natural, din această bază solidă, se nasc și oportunități de socializare, reconectare și îmbogățire culturală prin lecturi relevante.
2. Desfășurarea cursurilor
Calendarul cursurilor este comunicat la începutul anului părinților, pe grupul de WhatsApp, pentru fiecare grupă.
Pentru săptămânile de vacanță școlară (octombrie, decembrie-ianuarie, februarie, aprilie), înainte de începerea fiecărei luni, trainerul va consulta părinții cu cel puțin o săptămână înainte, informând despre eventualele vacanțe și despre organizarea cursurilor suplimentare.
În situații neprevăzute (boală a trainerului, închiderea centrului sau alte circumstanțe imprevizibile), organizatorii vor comunica imediat și vor oferi soluții adecvate (reprogramare sau restituire proporțională, dacă este cazul).
Înscrierea la curs se face după participarea copilului la un curs demo gratuit.
3. Disciplina și nevoi specifice
Activitatea noastră nu substituie educația generală. Dacă un copil necesită eforturi disproporționate din partea trainerului pentru disciplinare, afectând desfășurarea cursului pentru ceilalți copii, trainerul poate recomanda organizatorilor întreruperea colaborării.
În cazul întreruperii colaborării din motive comportamentale, sumele aferente ședințelor neefectuate se vor restitui proporțional.
Părinții copiilor cu nevoi specifice sau care necesită suport specializat au obligația de a comunica aceste aspecte înainte de înscriere.
Nu este permisă aducerea sau consumul alimentelor în spațiul de desfășurare al cursului. Fiecare copil va avea la curs o sticlă cu apă.
4. Siguranță și preluarea copiilor
Copiii vor fi preluați doar de părinți sau de persoane desemnate explicit și confirmate în prealabil.
Adulții desemnați trebuie să fie cunoscuți copilului și confirmați de părinți înainte de a-i fi încredințat copilul.
În situații neașteptate, părinții vor fi contactați imediat.
Pe durata cursurilor, părinții pot aștepta copiii la parter, nu în spațiul dedicat desfășurării cursului.
5. Facturare și plată pentru cursuri
Abonamentul se calculează lunar, în funcție de numărul de săptămâni active din luna respectivă. O săptămână activă este orice săptămână în care cursul se desfășoară conform calendarului comunicat.
Fiecare grupă are alocată o zi fixă și un interval orar săptămânal. Abonamentul presupune rezervarea locului la minimum 4 cursuri pe lună. În situația în care o lună conține 5 apariții ale aceleiași zile (de exemplu, 5 zile de luni), al 5-lea curs este oferit fără cost suplimentar.
Factura se emite la începutul fiecărei luni și reflectă numărul de cursuri programate. Termenul de plată este de 14 zile de la emitere.
Dacă, din motive de calendar (ex: vacanțe), numărul de cursuri dintr-o lună scade sub 4, abonamentul se recalculează proporțional cu numărul de ședințe efectiv desfășurate.
Exemple:
Dacă luna are 4 zile de curs, dar una este în vacanță, abonamentul se calculează: suma lunară / 4 × 3.
Dacă luna are 5 zile de curs, dar una este în vacanță, abonamentul rămâne integral, deoarece se asigură minimum 4 cursuri în acea lună.
În cazul neplății facturii în termen, participarea copilului la curs se suspendă până la achitarea integrală a sumei datorate.
6. Politica de plată și restituiri
Abonamentul lunar reprezintă rezervarea locului copilului în grupă pentru săptămânile active ale lunii respective.
Sumele achitate pentru abonamentul lunar nu se restituie în cazul retragerii voluntare din curs pe parcursul lunii.
Absențele, inclusiv cele medicale, nu generează restituiri financiare.
Recuperarea unei ședințe este posibilă în cadrul altor grupe de vârstă similară, în limita locurilor disponibile și în baza unei programări prealabile.
Recuperarea se poate realiza în termen de maximum 30 de zile de la data absenței. După acest termen, ședința este considerată pierdută.
Recuperările nu sunt garantate și depind de disponibilitatea logistică a clubului.
În situația în care organizatorul anulează definitiv una sau mai multe ședințe programate și nu oferă o alternativă de recuperare, sumele aferente acelor ședințe se vor restitui proporțional.
În cazul unei abateri grave de conduită din partea trainerului, dovedită și confirmată în urma unei analize interne realizate de organizator, acesta poate decide restituirea proporțională a sumelor aferente serviciilor neprestate.
Eventualele nemulțumiri privind organizarea sau desfășurarea activităților nu suspendă automat obligațiile de plată pentru serviciile deja programate sau desfășurate.
7. Reduceri pentru frați
În cazul înscrierii mai multor frați în cadrul clubului, organizatorul poate acorda o reducere la abonament, în urma unei analize interne.
Acordarea și valoarea reducerii se stabilesc individual, în funcție de structura grupelor, disponibilitatea locurilor și politica internă a clubului la momentul solicitării.
8. Spectacole și activități pe scenă
Participarea la spectacole face parte integrantă din structura pedagogică a cursului de teatru și reprezintă o condiție a programului.
Organizăm minimum două spectacole pe an. Data, ora și locația vor fi comunicate cu cel puțin 60 de zile înainte.
Costurile logistice asociate organizării spectacolelor (închiriere sală, echipamente tehnice, materiale, costume etc.) vor fi comunicate părinților cu minimum 30 de zile înainte și se achită separat față de abonamentul lunar.
Pentru copiii înscriși în program, aceste costuri sunt obligatorii.
În cazul unei absențe medicale justificate, programul artistic va fi ajustat fără penalități suplimentare.
9. Foto și video
Prin înscrierea în program, părinții își exprimă acordul scris ca copiii lor să apară în fotografii și materiale video realizate în cadrul activităților, care pot fi utilizate pentru documentare, promovare și comunicare publică.
Confidențialitatea datelor este protejată conform politicii de confidențialitate disponibile pe site.
