Mă numesc Laura Mâț,
Am 26 de ani și în prezent îmbin pasiunea pentru psihologie, curiozitatea și dragostea pentru copii în cadrul cabinetului de psihologie și psihoterapie pe care l-am deschis în Câmpina, orașul meu natal.
Am fost voluntar în cadrul unei grădinițe private încă din perioada liceului, locul în care a început ideea călătoriei alături de copii și în plan profesional. Apoi am urmat Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București și formarea complementară pentru psihoterapie integrativă în cadrul Institutului Român de Psihoterapie Integrativă, iar în tot acest timp am căutat să fiu în preajma copiilor cât mai des, în tot felul de activități. Am fost voluntar în cadrul centrului Help Autism și am desfășurat periodic ateliere de creație și dezvoltare personală pentru copii și adolescenți atât în Câmpina, cât și în București. Din 2020, de când am înființat cabinetul de psihoterapie, am inclus grupuri de dezvoltare personală și ateliere expresiv-creative pentru copii și adolescenți, din dorința de a aduce împreună minți curioase și mâini dibace care să se ajute reciproc spre dezvoltare.
Totuși, cele mai mai frumoase amintiri sunt cele din taberele în care am participat ca trainer/organizator, la munte și la mare, din 2015 până în 2019, în cadrul unui after-school, respectiv o asociație de psihologi. Cele 5 tabere din această perioadă m-au ajutat atât ca om, cât și ca psiholog, și întotdeauna m-au încărcat cu bucuria de a asista la legarea sau sudarea unor prietenii, testarea și depășirea limitelor și la entuziasmul copiilor care își înțeleg propriile puteri.
Ultimii 2 ani mi-au lipsit taberele, astfel că de abia aștept să mă pot reconecta la energia unui grup de copii veseli, curioși și liberi, care află lucruri noi despre ei și despre ceilalți în taberele de anul acesta. Sunt nerăbdătoare să ne distrăm și să învățăm împreună în mediul sigur și suportiv pe care îl oferă taberele marca Happy Free Kids!