Club de TEATRU copii

8 - 14 ani
club de teatru copii offline

Club de TEATRU copii 8 – 14 ani

Cursul nostru de teatru, ce este mai degrabă un club de teatru, se adresează tuturor copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, timizi sau NU, cu trac, lipsiți de încredere, care se exprimă cu greutate, cu dificultăți de socializare sau NU, celor care simt nevoia să se cunoască mai bine, să își exprime propria autenticitate si personalitate, să își antreneze imaginația, creativitatea, atenția, spiritul de echipă și abilitatea de evitare a conflictelor.

Activitatea noastră este mai degrabă un Club pentru că integrăm copii de vârste, experiențe sau personalități diferite, oricând în timpul anului. Copiii mai experimentați sunt mentori pentri ceilalți și astfel îi inspiră să treacă peste orice provocare personală. 

Cu ce ne deosebim de alte școli de teatru? La noi copiii ajung pe scenă. Mai repede sau mai târziu, dar cu siguranță, atunci când își doresc ei ajung pe ”o scenă de teatru adevărată”. Sunt distribuiți în roluri cu o dificultate pe măsura pregătirii lor și evoluează atât de repede pe cât își doresc și se pregătesc.

Nu pregătim copiii pentru o carieră de actor profesionist. Îi pregătim pentru viață, să scape de trac, să aibă curajul și pregătirea de a-și exprima gândurile și sentimentele cu autenticitate, expresiv, clar, coerent și convingător orice am înțelege noi prin acest concept.

Credem în șansa fiecărui copil, ”talentat” sau nu,  de a se exprima! Nu selectăm doar copii talentați și nu îi dăm deoparte pe cei netalentați. Credem în evoluție și o încurajăm. 

Curs de 2 ore/săptămână, grupă de maxim 10 copii.

Module combinate:

  • jocuri de atenție, de echipă și improvizație (3 luni);
  • studiu de poezie și fabule (3 luni);
  • monoloage, scene și piese de teatru (3 luni).

La finalul modulelor se organizează spectacole live în teatre.

Beneficii: 

  • Eliminarea fricilor, creșterea stimei de sine;
  • Înțelegerea și acceptarea emoțiilor, autocunoașterea și cunoașterea celorlalți, empatie;
  • Dezvoltarea gândirii creative și a inteligenței emoționale;
  • Dezvoltarea memoriei și atenției;
  • Dezvoltarea abilităților de comunicare (scrisă și verbală), de prezentare și autoprezentare, interpersonale și antrenarea spiritului de echipă;
  • Antrenăm tehnici de comunicare precum: respirația, dicție, gestica, postura, semantica, mișcarea scenică, improvizația, expresivitatea facială, storytelling-ul și altele.
  • Multe altele dar ne oprim aici 🙂
Event Details
dora barzan
Dora Bârzan
Profesor de actorie
Happy Free Kids
Dora Bârzan a absolvit facultatea de actorie din cadrul UNATC “I.L. Caragiale” în 2010
curs
cumpara acum!
lei350.00

curs pentru 1 copil

Photos
propriul copil
club de teatru copii offline
Curs de teatru Happy Free Kids
Event Details
Sponsors